In Romania, nicio alerta de medicament contrafacut

  • 10-apr.-2024
In Romania, nicio alerta de medicament contrafacut

De la operationalizarea Sistemului National de Verificare a Medicamentelor, in urma cu cinci ani, in tara noastra nu s-a inregistrat nicio alerta pentru produs contrafacut, spune Dan Zaharescu, presedintele Organizatiei de Serializare a Medicamentelor din Romania. Alerta se declanseaza la nivel national, dar poate fi activata in tot spatiul Uniunii Europene.

“In sistem, in Romania, nu s-a declarat nicio alerta pentru un medicament contrafacut (…) Numarul alertelor a scazut, de la o alerta la 1.000 cutii de medicamente eliberate la inceputul implementarii sistemului, la doua alerte la 10.000 de cutii”, a declarat Dan Zaharescu, potrivit Agerpres.

Totodata, el a mai mentionat ca cele mai multe alerte sunt tehnice si sunt generate de configurarea gresita a scanerelor in farmacii, introducerea gresita a datelor de catre producatori in sistem, dubla scanare sau inscriptionarea deficitara a codului.

“Avem aplicatii informatice care investigheaza automat tipurile de alerte si care spun daca exista sau nu vreun risc pentru pacienti. Daca ar aparea un medicament contrafacut, exista un sistem de management al alertelor. Daca apare o alerta, ‘o suspiciune de contrafacere’, medicamentul este carantinat, nu se mai elibereaza acel medicament si se investigheaza traseul acelui produs. Codul QR este un CNP al fiecarei cutii de medicamente, unic in tot spatiul UE, si acest lucru ne ajuta sa identificam daca un medicament este contrafacut”, a mai detaliat presedintele OSMR, potrivit sursei citate.

OSMR este responsabila pentru implementarea si administrarea Sistemului National de Verificare a Medicamentelor (SNVM), o platforma de verificare prin intermediul careia farmaciile sau alte parti interesate, cum ar fi distribuitorii angro din Romania, pot verifica autenticitatea unui produs.

Etichete: sistemul national de verificare a medicamentelor, medicament contrafacut, alerta medicamente contrafacute