Rafila: Farmacia, loc in care putem desfasura activitati favorabile sanatatii publice

  • 16-apr.-2022
Rafila: Farmacia, loc in care putem desfasura activitati favorabile sanatatii publice

Farmacia este un loc in care se pot desfasura multe activitati favorabile sanatatii publice, este de parere ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila. El a dat exemplu in acest sens activitati precum vaccinarea antigripala si masurarea glicemiei.

“Cred ca farmacia in general este un loc in care putem desfasura multe activitati favorabile sanatatii publice, de la informare-educare, implicarea si in vaccinare. Exista modele cel putin in ceea ce priveste vaccinarea antigripala in alte tari si putem face un astfel de model si in Romania. (…) Noi discutam foarte mult despre serviciile preventive care ar trebui sa stea la baza politicilor de sanatate in Romania, care sa faca sustenabil sistemul de sanatate, pe de o parte, sa reduca numarul de ani viata cu boala si sa ofere bunastare populatiei din Romania, exact asa cum isi propune si Organizatia Natiunilor Unite in cadrul obiectivelor de dezvoltare sustenabila. (…) Poate ca si masurarea glicemiei, de exemplu, ar putea sa fie practicata in unele farmacii si sunt lucruri extrem de simple care se pot face nu cu multe investitii”, a declarat ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, citat de Agerpres.

De altfel, demnitarul si-a manifestat speranta intr-o colaborare cu reprezentantii farmacistilor din Romania.

“Sper sa am oportunitatea unei intalniri cu presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania si sa gasim impreuna cea mai buna cale de colaborare cu acest corp profesional care sa fructifice, daca vreti, expunerea publica, pentru ca dansii au expunere publica prin activitatea pe care o desfasoara si sa vedem daca putem sa integram mai bine farmaciile si corpul profesional care deserveste aceste farmacii in programele de preventie din Romania”, a mai precizat Rafila.

Etichete: farmacia, masurarea glicemiei farmacie, vaccinarea antigripala farmacie, rafila