Sesiune de examen pentru obtinerea titlului de medic, medic stomatolog sau farmacist specialist

  • 07-mart.-2023
Sesiune de examen pentru obtinerea titlului de medic, medic stomatolog sau farmacist specialist

Ministerul Sanatatii organizeaza in perioada 12 aprilie-12 mai 2023 sesiune de examen pentru obtinerea titlului de medic, medic stomatolog sau farmacist specialist, in baza si cu respectarea prevederilor in vigoare.

La acest examen se pot prezenta:

1. Medicii, medicii stomatologi si farmacistii rezidenti, cadrele didactice si de cercetare stiintifica medicala confirmate in rezidentiat, care pana la data de 12 aprilie 2023 finalizeaza totalitatea stagiilor de pregatire cuprinse in curriculumurile de pregatire aprobate pentru fiecare specialitate.

2. Medicii/ medicii stomatologi/farmacistii specialisti sau primari, care au efectuat cu aprobarea Ministerului Sanatatii pregatirea in vederea obtinerii celei de-a doua specialitati, care pana la data de 12 aprilie 2023 finalizeaza totalitatea stagiilor de pregatire.

3. Medicii, medicii stomatologi si farmacistii care au finalizat in totalitate pregatirea efectuata in rezidentiat sau in cea de a doua specialitate si nu au sustinut acest examen sau nu l-au promovat in sesiunile anterioare. Prezentarea acestora la examen se va face cu respectarea prevederilor art. 15 alin. (6) al Ordonantei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv in termen de maximum 5 ani de la data incheierii programului de pregatire.

4. Medicii, medicii stomatologi si farmacistii rezidenti, cadrele didactice si de cercetare stiintifica medicala confirmate in rezidentiat, respectiv medicii specialisti sau primari care au efectuat pregatire in vederea obtinerii celei de-a doua specialitati, aflati la data examenului in ultimele 6 luni anterior finalizarii integrale a pregatirii, in perioada cuprinsa intre 13 aprilie 2023 -12 octombrie 2023, inclusiv, in conditiile prevazute de art. 15 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, cu modificarile si completarile ulterioare.

5. Medicii, medicii stomatologi si farmacistii care au efectuat specializare prin Ministerul Educatiei, care indeplinesc conditiile din prezenta publicatie* si finalizeaza pregatirea pana la data de 12 aprilie 2023.

Examenele se vor desfasura cu respectarea prevederilor Ordonantei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea si finantarea rezidentiatului, cu modificarile si completarile ulterioare si ale ordinului comun al MSP si MECT nr. 1141/1386/2007 privind modul de efectuare a pregatirii prin rezidentiat in specialitatile prevazute de Nomenclatorul specialitatilor medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistenta medicala, cu modificarile si completarile ulterioare, in centrele universitare cu facultati de medicina generala, medicina dentara si farmacie acreditate, in care s-a efectuat pregatire pentru specialitatile respective.

Toate examenele vor debuta cu proba scrisa. Desfasurarea probelor ulterioare a examenului, clinice si practice, va avea loc conform celor mentionate in tematicile fiecarei specialitati.

Tematicile de examen, pe baza carora se vor desfasura examenele in aceasta sesiune, au fost prevazute pentru anumite specialitati, cu durata de pregatire de 4 sau 5 ani, in cuprinsul curriculumurilor de pregatire respective, fiind aprobate ca atare din anul 2017, respectiv 2018, fiind aduse la cunostinta candidatilor prin afisare pe pagina web rezidentiat.ms.ro, la sectiunea Curriculumuri de pregatire.

Etichete: examen farmacisti, obtinerea titlului de farmacist specialist, examen farmacist specialist 2023