Rafila: Ne gandim ca antibioticele sa nu mai poata sa fie eliberate nici macar pe reteta simpla

  • 28-mart.-2023
Rafila: Ne gandim ca antibioticele sa nu mai poata sa fie eliberate nici macar pe reteta simpla

Antibioticele, in Romania, ar putea sa nu mai fie eliberate din farmacii in orice conditii. Ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, a precizat ca se gandeste foarte serios la o reglementare potrivit careia acestea sa nu mai poata fi eliberate nici macar pe baza de reteta simpla.

“Prescrierea de antibiotice trebuie sa fie potrivita cu boala, in sensul ca antibiotice de rezerva nu trebuie prescrise ca antibiotice de prima intentie. (…) Eliberarea antibioticelor din farmacie trebuie facuta strict pe reteta. Ne gandim foarte serios sa reglementam astfel incat antibioticele sa nu mai poata sa fi eventual eliberate nici macar pe baza de reteta simpla. Chiar daca nu sunt compensate sa aiba un regim de eliberare care sa le faca mai greu accesibile publicului”, a declarat ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, intr-o conferinta de presa.

Peste 35.000 de persoane mor anual, in Europa, din cauza infectiilor rezistente la antibiotice, potrivit Centrul European de Prevenire si Control al Bolilor (ECDC).

Abuzul de antibiotice face ca in cazul unor infectii severe sa nu mai existe solutii terapeutice. Romania se afla pe locul 3 intre tarile europene in ceea ce priveste consumul de antibiotice.

Etichete: antibiotice, eliberare antibiotice, antibiotice farmacii, reteta antibiotice, rafila