Rafila: Problemele legate de lipsa unor medicamente se manifesta in toate tarile din UE

  • 14-feb.-2023
Rafila: Problemele legate de lipsa unor medicamente se manifesta in toate tarile din UE

Lipsa anumitor medicamente este o problema la nivel european, spune ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, care a subliniat ca in Romania trebuie sa se vina cu o solutie legata de taxa de clawback.

“Problema e foarte complexa legat de lipsa anumitor medicamente si ea este de departe o problema care se intampla la nivel european. Au fost numeroase intalniri. (…) Problemele legate de lipsa anumitor produse de pe piata se manifesta in toate tarile din Uniunea Europeana. Criza generata de COVID si ulterior criza economica au amplificat acest fenomen, pentru ca siturile de productie nu sunt in Europa, iar in momentul de fata exista o reevaluare la nivel european, incat Europa sa redevina un loc de productie pentru materiile prime din care sunt facute medicamentele si incet-incet dependenta care exista in momentul de fata fata de China si fata de India sa se reduca” a declarat Alexandru Rafila, citat de Agerpres.

Demnitarul a mai precizat ca trebuie sa mentinem profitabila industria farmaceutica romaneasca

“Trebuie sa mentinem profitabila industria farmaceutica romaneasca si lucrul acesta este un proces in care o parte din responsabilitate va fi probabil in Parlamentul Romaniei, trebuie sa schimbam legislatia in acest sens si trebuie sa fim foarte atenti incat sa nu ajungem intr-o situatie pe care noi am gasit-o la Ministerul Sanatatii in care clawback-ul era diferentiat pentru medicamentele generice din Romania si medicamentele generice de import si lucrul asta ne punea intr-o situatie de infringement. Este un proces care este de durata, dar nu o durata de ani de zile. Cred ca o perspectiva de cateva luni de zile poate sa aduca in mod evident o clarificare pe piata medicamentelor si a politicii de pret din Romania. (…) Nu putem sa venim cu o declaratie de adoptare a unui act normativ decat dupa ce el este practic agreat de toata lumea si il punem in transparenta decizionala”, a mai precizat ministrul Rafila, potrivit sursei citate.

Etichete: lipsa medicamente, industria farmaceutica, taxa clawback, rafila