Streinu-Cercel: Vaccinarea antigripala se poate face foarte usor la nivelul farmaciilor cu circuit deschis

  • 20-apr.-2022
Streinu-Cercel: Vaccinarea antigripala se poate face foarte usor la nivelul farmaciilor cu circuit deschis

Presedintele Comisiei de Sanatate din Senat, Dr. Adrian Streinu-Cercel, este de parere ca vaccinarea antigripala se poate face foarte usor in farmaciile cu circuit deschis.

“In momentul de fata este si disponibilitate din partea unor lanturi de farmacii pentru a participa la programele de vaccinare. Vorbesc de vaccinarile pe de o parte in programele auxiliare din Programul National de Imunizare, dar, de ce nu, vor putea fi implicate si in viitor. Vaccinarea antigripala este una care se poate face foarte usor la nivelul farmaciilor cu circuit deschis, dar mai mult decat atat cred ca farmacistii ar trebuie sa isi schimbe in primul rand statutul si respectiv responsabilitatile pe care le au intr-o societate in acest secol al XXI-lea. (…) Ei (n.r. farmacistii) ar putea sa fie o placa turnanta pentru formarea de calitate a persoanelor care ajung in farmacii. (…) Ministerul Sanatatii ar trebui sa vada cat se poate de bine partea de preventie si respectiv de informatii cuantificabile care pot sa ajunga la populatie in mod corect”, a declarat Dr. Adrian Streinu-Cercel in cadrul unei dezbateri online, potrivit Agerpres.

Medicul a dat exemplu in acest sens farmaciile din Franta.

“Daca in Franta vaccinarea in farmacii, vorbesc de vaccinul antigripal, se face de uz curent, nu vad de ce nu am putea sa facem si noi in Romania. Daca va aduceti aminte, inclusiv acum in pandemie s-a lansat discutia ca farmaciile sa contribuie la Programul de vaccinare in asa fel incat vaccinarea sa fie accelerata, a mai afirmat Dr. Adrian Streinu-Cercel, potrivit surselor citate.

Etichete: farmacii cu circuit deschis, vaccinarea antigripala in farmacii, Dr. Adrian Streinu-Cercel